Cum utilizăm culoarea în designul restaurantului pentru a influența alegerile clienților

Culoarea este unul dintre cele mai putenice instumente strategice pe care restaurantele le pot folosi pentru a transmite o experiență culinară plăcută, pentru a atrage clienți și a-i fideliza. De aceea, este extrem de important să știi totul despre modul în care culorile influențează experiența din restaurant înainte de a lua orice decizie în ceea ce privește amenajarea localului și investițiile asociate acesteia.

De ce culorile sunt punctul de pornire în conceptul și designul unui restaurant?

Când vine vorba de spațiu, culorile pot fi utilizate pentru a face restaurantul să pară mai mare sau mai mic decât este în realitate. De asemenea, culorile au puterea de a controla gradul de intimitate al unui spațiu. Sunt lucruri pe care, probabil, le știi.

Însă culorile reușesc să depășească bariera estetică. Ele generează diverse reacții psihologice și au puterea de a influența timpul pe care o persoană îl petrece într-un restaurant, ce și cât comandă, modul în care se atașează de un local și o gamă largă de alte emoții cu efect asupra încasărilor tale.

Astfel, cu cât utilizăm mai eficient culoarea în raport cu obiectivele afacerii, cu atât afacerea va avea succes pe termen lung.

Culorile deschise, precum alb, bej și gri deschis, îi determină pe clienți să petreacă mai mult timp în local

Pentru spațiile restrânse, vopsirea pereților interiori ai restaurantului cu oricare dintre culorile luminoase și neutre va crea o senzație de spațialitate. De asemenea, cea mai bună culoare pentru tavanul unui restaurant este alb sau bej, pentru a face locul să pară mai generos în înălțime.

Ar mai trebui să știi că tonurile calde și luminoase creează cadre demne de Instagram, care vor funcționa ca o locomotivă de promovare pentru afacerea ta. (Mai multe despre cum să creezi un restaurant instagramabil, poți găsi AICI)

Cât despre efectul psihologic al culorilor deschise, studiile au dovedit că albul sau bejul evocă o senzație de relaxare în rândul clienților, făcându-i să rămână mai mult pe măsură ce se simt bineveniți.

Atenție însă, restaurantele care au un volum mare de clienți în fiecare zi ar trebui să evite aplicarea exclusivă a culorilor deschise, pentru a reduce timpul de ședere a clientului. Soluția?! Folosește combinații cromatice și accente de culoare. De altfel, folosirea exclusivă a tonurilor de bej sau alb nu este recomandată pentru că va crea un spațiu monoton. În schimb, elementele colorate de la nivelul pereților, plantele verzi sau mobilierul de accent vor ”rupe” efectul monoton al bejului.

Roșu este doar pentru fast-food și accente de culoare bine dozate

Culoarea roșie crește ritmul cardiac și stimulează consumul compulsiv. Acum întelegi motivul pentru care cele mai mari lanțuri fast-food și-au creat imaginea de brand în jurul acestei culori, nu?! Cu cât oamenii mănâncă și se mișcă mai repede, cu atât un restaurant fast-food este mai profitabil.

Roșul poate fi folosit, însă, pentru a da personalitate și chiar o notă premium unui restaurant. Vezi mai jos două exemple.

Culori relaxante și care susțin curentul conceptelor ”green”: verde și maro

Servirea mesei este o oportunitate excelentă de deconectare de la cotidianul atât de stresant, iar culorile regăsite în natură îi pot ajuta pe clienți să se relaxeze și să se bucure de compania prietenilor sau familiei în detrimentul dispozitivelor digitale care ne captează atât de ușor atenția.

Verde a fost și rămâne culoarea asociată naturii și creează o atmosferă relaxată în restaurant, încurajându-i pe clienți să rămână o vreme. Verdele este o culoare excelentă pentru restaurantele care încearcă să comunice prospețimea sau opțiunile sănătoase de meniu. Iar odată cu tendința în creștere a conceptelor de mâncare sănătoasă/organică/vegană, crește și rata de folosire a acestei culori.

Desigur, tonul, intensitatea și cantitatea de culoare sunt aspecte importante pentru a păstra efectul pozitiv asupra experienței clientului. De asemenea, lumina este importantă, iar recomandarea noastră se îndreaptă către cât mai multă lumină naturală.  De exemplu, verde nu funcționează foarte bine în baruri și pub-uri cu lumină slabă, deoarece verdele devine sumbru și deprimant.

Verdele este adesea combinat cu gri sau nuanțe de maro din lemn natur. Și, pentru că stilului industrial, betonului aparent și culorii gri îi vom dedica un întreg articol în curând, ne îndreptăm acum atenția asupra culorii maro. Lemnul se descurcă perfect să echilibreze culori puternice și să pună viață în interioare, mai ales când se regăsește în mobilier.  

Albastru și violet reduc apetitul

Foarte puține alimente au culoarea albastră sau violet, motiv pentru care creierul nu asociază în mod natural aceste două culori cu mâncarea. Însă, cercetările arată că albastrul provoacă mai degrabă … sete și este recomandat pentru juice bar-uri, de exemplu.

Pentru restaurantelele axate pe fructe de mare sau cu tematică nautică, noi recomandăm folosirea culorii albastre care duce cu gândul la profunzimea și puritatea mării și induce o stare de relaxare. Însă modul în care sunt folosite combinațiile de culori și texturi pot diferența între un interior premiat (așa cum este Restaurantul Dancing Lobster din București) și unul deloc primitor.

Portocaliu, galben și alte nuanțe calde

Tocmai ai aflat că nuanțele neutre și culorile naturii sunt cele mai potrivite pentru interiorul restaurantului tău, iar roșu este mai degrabă pe lista neagră (desi poate fi declinat cu succes în nuanțe de terracotta). Trebuie să mai știi că portocaliu și galben funcționează excelent într-un spațiu, în special asociat cu alb, verde sau culoarea lemnului. Aceste culori induc senzația de fericire și îi fac pe clienți să se simtă mai puțin vinovați de consumul de alimente hipercalorice.

Folosirea unor nuanțe calde la intrarea în restaurant îi face pe clienți să simtă că temperatura este cu câteva grade mai mare decât este de fapt, pe când nuanțele mai reci trimit un impuls psihologic opus.

Te invităm să descoperi cum am pus în practică aceste teorii ale folosirii culorilor în spațiile horeca. Descoperă AICI portofoliul GAS.