Cum să folosești Social Media pentru Restaurante [2023]
„Dacă nu ești pe instagram, nu exiști” este astăzi mai valabil ca niciodată. Pentru orice afacere, rețelele de socializare reprezintă mediul ideal pentru a intra în legătură cu clienții. Iar când vine vorba de restaurante, să fii online în 2023 este absolut obligatoriu. În acest articol, îți oferim câteva sfaturi pentru a folosi canalele de Social Media pentru restaurante: instagram, Facebook, TikTok și YouTube.
Potrivit unui studiu realizat de Social Commerce în 2022, 82% din consumatori folosesc Social Media pentru a căuta produse și servicii, înainte de o achiziție.
„Când vine vorba de alegerea unui restaurant, primul impuls este acum să îl cauți pe instagram, pentru a vedea cum arată mâncarea, locul, atmosfera. Site-ul a devenit un instrument secundar: feed-ul de instagram înlocuiește, acum, site-ul”, menționează Victor Grosu, creator de locații HoReCa de succes.
Ce platforme Social Media să folosești pentru restaurantul tău
1. Instagram
Instagram este o platformă concentrată pe vizual, ceea ce înseamnă că poți publica fotografii și videoclipuri la o calitate foarte bună. Folosește funcțiile de Reel și Stories pentru a posta preparatele, atmosfera, și pentru a promova evenimentele și echipa.
„Astăzi, pe Social Media, trebuie să fii cât mai autentic: urmăritorii vor aprecia mai mult un video în care Chef-ul arată cum gătește un preparat decât o fotografie super-retușată cu dish-ul respectiv. Firește, și videoclipul trebuie să arate foarte bine și să te captiveze din primele secunde. Dar regula este ca orice postezi să fie true, natural, să nu pară modificat”, te sfătuiește Alin Mihalachi, co-fondator Grosu Media.
Scoate-ți echipa în evidență: într-o lume tot mai digitalizată, suntem atrași de factorul uman, personal, așa că arată-le clienților cine îi va întâmpina în restaurant. Spune-le povestea, pune-i în lumina reflectoarelor, pentru a crea relații cât mai personale cu publicul tău. Videoclipurile scurte sunt cele mai eficiente – lungimea optimă se schimbă de la lună la lună, așa că poți testa diferite variante până o găsești pe cea cu care obții cele mai bune rezultate.
2. Facebook
Pagina de Facebook îți permite să folosești funcțiile de publicitate și să ajungi direct la clientul țintă pe care îl vizezi. Poți selecta ca reclamele să se afișeze doar persoanelor din zona ta, și poți alege categoria de vârstă, interesele și alte pagini similare pe care aceștia le urmăresc.
Esențial: conținutul vizual pe care îl postezi trebuie să fie de cea mai înaltă calitate. Un preparat care arată bine stârnește apetitul, de aceea nu publica decât imagini care arată foarte, foarte bine, dar fără să fie „trucate”.
3. TikTok
Ideea că „TikTok-ul este pentru copii” nu mai e valabilă – ca dovadă, multe branduri mari au migrat și pe TikTok. Este platforma de Social Media cu cea mai rapidă creștere de pe piață, iar formatul scurt, cu accent pe vizual, o face foarte potrivită pentru formatul de restaurant. Poți folosi videourile scurte pentru a promova evenimente, preparate-cheie și „secrete” din bucătărie.
4. YouTube
Folosește canalul de YouTube pentru a prezenta cele mai interesante preparate, istoria locației, personalul și serviciile pe care le oferi. Asigură-te că optimizezi videoclipurile pentru mobil: peste 70% dintre oameni vizionează conținutul de pe telefon. Și aici, imaginile de calitate maximă sunt obligatorii.
5. Pinterest
Pinterest este un canal care te poate ajuta să evidențiezi meniul, cultura și atmosfera din restaurantul sau hotelul tău. Creează board-uri creative pe diferite tematici, cât mai apetisante pentru privitor.
Toate platformele de Social Media trebuie să conțină o descriere scurtă, link spre website și adresă. Este esențial ca ele să reflecte brandingul unic al locației tale. Poți afla mai multe despre brandingul de restaurant din acest material de pe blogul nostru.
Studiu de caz: Fenomenul Cedric Grolet
Dacă te gândești că oamenii nu sunt interesați să urmărească un business cu mâncare, te înșeli. Cedric Grolet este un patiser francez care are, la momentul scrierii acestui articol (iunie 2023) 7.5 milioane de urmăritori pe instagram și 5 milioane de urmăritori pe TikTok. În doar câțiva ani, a devenit un adevărat fenomen, a luat numeroase premii și este considerat de critici cel mai bun patiser din lume.
„Suntem în era în care nu mai trebuie să ascunzi nimic. Cedric Grolet a luat un produs complicat, patiseria, și a arătat în videouri, pe TikTok și instagram, cum se fac lucrurile. A generat un adevărat fenomen, oamenii stau la coadă două ore pentru un desert în locațiile lui”, specifică Victor Grosu.
Pe canalele sale, Cedric Grolet își postează creațiile complicate, caracterizate de o estetică aparte și un perfecționism absolut. Este un trendsetter pe nișa sa și a publicat diferite formate, inclusiv colaborări cu alți Chefi și cursuri online. TikTok-ul de mai jos are 38 de milioane de vizualizări.
@cedricgrolet Le tout nouveau #cookie à la mangue 🟡 #cedricgrolet
Pentru a-ți crește popularitatea pe rețelele sociale, te ajută și influencer marketingul. Parteneriatele cu influenceri, care au o comunitate fidelă și bine dezvoltată în zona ta, te ajută să ajungi la o audiență mai vastă și să îți construiești brand awarenes. Citește mai multe despre acest subiect pe blogul nostru.
Cover foto: Cohya Cafe, Chisinau. Foto: Valentin Jukov
Read recent articles
Amenajăm Hotelul Peștera Wellness & Spa, primul hotel de 5 stele din județul Dâmbovița
HoReCa 2023. Cele mai noi tendințe în industria hotelieră și cum le poți aplica în afacerea ta
Branded Residence: noul standard de luxury living
Cât costă să deschizi un restaurant în anul 2022?